Fiecare angajator își dorește angajatul ideal, care se încadrează perfect în dinamica echipei sale, dar cu un set incert de calități și aptitudini necesare, este greu de stabilit cine este acesta. Știi că pentru a obține rezultate de calitate ai nevoie de jucători de echipă de calitate, dar de unde știi dacă au cu adevărat setul de abilități necesare pentru a reuși?
Ei bine, răspunsul îl poți afla în episodul de astăzi pentru că invitații noștri Claudiu Auraș Popa și Mihaela Olteanu discută pe larg tema angajării oamenilor în echipă, care sunt acele calitati esentiale pe care le cauta orice angajator, la ce anume ar trebui sa fii atent atunci când iei o astfel de decizie, dar și la ce întrebări trebuie să facă un lider pentru a se asigura că a făcut cea mai bună alegere.
Știm că acesta este un subiect care „arde” în lumea antreprenorială așa că hai să începem!
Liderii caută aurul din oamenii lor, nu doar oameni!
Mihaela Olteanu
Cum știu că iau deciziile corect?
Aceasta este o întrebare pe care foarte mulți antreprenori și-o adresează, mai ales atunci când iau decizia de a angaja un om nou în echipa sa. Din afara situației, acest lucru nu pare a fi un lucru foarte complex sau imposibil de realizat, în schimb, din postura unui angajator, acest lucru presupune multe responsabilități și decizii ireversibile. Angajarea unui om se aseamănă cu o săritură cu parașuta din avion. De ce? Pentru că, odată sărit din avion, nu te mai poți întoarce. Așa este și într-o companie, odată luată decizia de a angaja un om în echipă, efectele nu vor întârzia să apară, fie ele pozitive sau negative.
Acum că ți-am reamintit cât de copleșitor poate fi procesul de angajare, o să îți prezint 5 întrebări care ar trebui să evidențieze acele calitati esentiale pe care le cauta orice angajator în viitorul angajat și să te convingă că ai luat decizia corectă:
- Am o listă cu oamenii din compania mea care să conțină funcțiile pe care le ocupă și abilitățile pe care le dețin? Trebuie să începi o listă cu oamenii pe care îi ai deja în companie și vezi dacă sunt angajați care nu își exploatează creativitatea și cunoștințele la maxim în rolul pe care îl dețin. Dacă te lovești de o astfel de situație, încearcă să îi scoți în față, să le oferi o altă poziție ăn companie care să necesite utilizarea la capacitate maximă a abilităților pe care le dețin
- Care este nevoia postului pe care viitorul angajat îl va ocupa? Oare cineva din companie, care este deja angajat, nu poate completa acest post?
- Cine este capabil într-o astfel de funcție? Care sunt acele calitati esentiale pe care le cauta orice angajator și de care am nevoie în compania mea?
- Cine este dispus să accepte noua funcție?
- Cine rezolvă situațiile care vor apărea pe parcurs?
Acestea sunt unele dintre cele mai importante întrebări care stau la baza unui proces de angajare corect, însă, pe lângă acestea, angajatorul trebuie să țină cont de mult mai multe aspecte precum viziunea, misiunea, valorile companiei atunci când ia o decizie pentru că oamenii care vor intra în companie vor trebui să se alinieze cu aceste aspecte.
Top 4 calitati esentiale pe care le cauta orice angajator
Dacă ai ajuns până aici cu siguranță ești nerăbdător să afli care sunt cele 4 calități pe care orice angajator le caută în viitorii angajați, așa că o să încep prin a-ți le prezenta fără prea multe cuvinte:
- Caracter – ai nevoie de oameni cu tărie de caracter în compania ta deoarece atunci când o persoană deține un defect de caracter eficiența tinde spre 0, prin urmare devine veriga slabă a echipei și poate distruge rezultatele companiei;
- Influență – angajații tăi ar trebui să dețină influență, mai ales cei în posturi de conducere, însă, mare atenție la influența pe care o dețin pentru că ea trebuie să fie câștigată, nu impusă. A avea această calitate nu presupune să ai capacitatea de a face oamenii să te copieze sau să fie de acord cu tine în totalitate, ci mai degrabă să ai capacitatea de a te îndrepta către un scop, iar cei din jurul tău să se îndrepte alături de tine fără a le impune acest lucru;
- Atitudinea pozitivă – dacă angajaților tăi le lipsește această atitudine este clar că ei nu vor putea crește și nu se vor putea dezvolta, prin urmare nici rezultatele companiei tale nu vor fi pe măsura așteptărilor. O persoană pozitivă este fără limite, nu acceptă să nu reușească, iar când gândești fără limite îți exploatezi la maxim propriul potențial, așa că nu te teme să angajezi în echipa ta oameni cu atitudine pozitivă și mereu zâmbitori;
- Autodisciplina – este o calitate foarte esențială pentru angajații din posturile de conducere pentru că marii lideri au dat dovadă de autodisciplină în tot parcursul antreprenorial. În zilele noastre, vrem ca totul să se întâmple imediat, dar nu ne alocăm timp pentru a lăsa lucrurile să se întâmple în ritmul lor și să ne bucurăm de o creștere organică. Prin urmare, atunci când faci angajări ia în calcul acest aspect pentru că angajatul de azi poate fi mâna dreaptă a companiei de mâine!
Provocarea săptămânii
Punctajul final se va calcula prin suma punctelor adunate pe parcursul celor 18 întrebări. Spre exemplu întrebarea 1 are ca răspuns „Uneori”, iar punctajul nostru la această întrebare va fi 3.
Timeline
Angajarea oamenilor potriviți companiei tale poate fi un proces greu și stresant, iar de cele mai multe ori pare a fi o capcană în care nu știi dacă să pășești sau nu. Ei bine, noi suntem alături de tine cu sfaturi și sugestii pe care le poți aplica pentru a-ți ușura procesele și a înregistra rezultate remarcabile. De aceea, te invităm să ne urmărești pe Mentori de Romania pentru a fi la curent cu cele mai noi informații din zona de leadership, SEO, marketing și branding. De asemenea, te invităm și pe Tu Inspiri România unde vei putea asculta podcasturi cu povești motivaționale ale antreprenorilor români, care au trecut prin etape asemănătoare cu cele ale afacerii tale și care îți pot oferii răspunsuri.