Disciplina nu este un leac universal, însă problemele pe care poate să le rezolve sunt importante. Claudiu Auraș Popa și Mihaela Olteanu, ne vor face cunoscuți câțiva pași esențiali pentru a ne dezvolta. Te-ai întrebat vreodată ce are la bază un alfa lider? Ei bine, liderii nu se nasc, liderii se formează prin muncă, perseverență, dorință asupra propriei persoane. Autodisciplina te mută din zona dorințelor, în zona schimbării.
Disciplina este cheia?
Toată lumea se confruntă cu emoții mai puțin confortabile, precum frică, nesiguranță sau furie. Dar, liderii inteligenți din punct de vedere emoțional, știu cum să gestioneze astfel de emoții în scopuri benefice și sănătoase.
Disciplina este abilitatea care te face să acționezi indiferent de starea ta emoțională. Pentru a pune lucrurile în mișcare și a-i determina pe oameni să lucreze cu tine, trebuie să ai un echilibru între emoții și acțiune.
“E musai să faci ceea ce trebuie, când trebuie, chiar dacă nu ai chef.”
Thomas Hankslein
Ce înseamnă să fii la înălțime?
Mereu când te gândești la ceea ce vrei să faci, trebuie să fii conștient de munca pe care urmează să o depui. Succesul și realizările nu se întâmplă accidental. Dacă vrei să-ți îmbunătățești viața, să duci la capăt ceea ce ți-ai propus, este indicat să renunți la ceea ce te trage în jos. Astfel, obiceiurile care te împiedica să crești trebuie eliminate din rutina ta zilnică.
Pentru a ținti și a avea un drum cât mai sus, trebuie să eviți tentațiile. Începe să-ți folosești energia doar unde este necesar. Disciplina este cheia, fiind și una dintre multele strategii de dezvoltare personală care sunt disponibile și încep de la tine. Astfel, cu cât rutina ta zilnică este bazată pe evoluție constantă, cu atât succesul va fi de durată.
5 pași care te ajută să fii eficient.
Autodisciplina se dezvoltă și cultivă, totul depinde doar de dorința ta de a face să se întâmple, următori pași îți pot fi de ajutor:
- Să urmărești care sunt prioritățile tale. Renunță la ce nu este important în procesul tău!
- Dezvoltă activități de rutină cruciale pentru evoluția ta. Autodisciplina nu se aplica doar o data, ea trebuie să fie de durata.
- Elimină scuzele. Autosabotarea te împiedică să urci pe treapta succesului.
- Preferă desertul înaintea aperitivului. Disciplina este cheia ce te ajută să-ți antrenezi mintea.
- Focusează-te pe rezultat. Gândește-te la ce poți obține dacă urmezi sau nu acel obicei.
Provocarea săptămânii:
Notează pe o hârtie care sunt primele 2 domenii de maximă importanță pentru tine. Notează și regulile de disciplină pe care vrei să le dezvolți în acea direcție, alături de avantajele pe care le poți obține dacă urmezi regulile. Poți pune lista cu avantaje la vedere pentru a o vizualiza zilnic.
Alege-ți un obicei de creștere care consideri că este necesar pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Asociază-l cu o activitate pe care o faci deja. Cum ar fi să bei cafeaua în timp ce lucrezi la viziunea ta ?
Timeline
Pentru un succes de durata, ci nu unul temporar, ascultă episodul de astăzi. Dacă acum dorești să-ți schimbi obiceiurile nesănătoase și înțelegi de ce disciplina este cheia, nu uita să te abonezi la canalul oficial Mentori de România, sau să îți descarci aplicația noastră pentru a fi primul care vede noutățile apărute.