Episodul de astăzi dă startul unei noi serii a emisiunii „The Rain Maker”, punând-o în lumină pe invitata noastră Mirela Pascu. Cu o experiență de 15 ani în domeniul antreprenoriatului, Mirela ne-a încântat cu un subiect foarte important din cadrul vânzărilor, anume psihologia în vânzări. În cadrul discuției cu aceasta, am aflat de ce este nevoie de psihologie în vânzări, care este valoarea întrebărilor și ce reprezintă sistemul PIAST.
Psihologia în vânzări
Psihologia în vânzări joacă un rol important în descoperirea nevoilor oamenilor. Astfel, putem identifica dacă există cerere pe piață, pentru produsul nostru și care sunt aspectele pe care ar trebui să le modificăm la produsele ori serviciile noastre, pentru a fi în asentimentul potențialilor clienți. Ca urmare, Mirela ne amintește de importanța existenței unei serii de întrebări pe care noi trebuie să ni le adresăm pentru a ne crește, considerabil, vânzările.
„Cea mai importantă întrebare pe care noi ne-o adresăm este: de ce?”
Mirela Pascu
În aceeași ordine de idei, intervine mediul online, care ne supune unor noi provocări în ceea ce privește afacerile în vânzări. Astfel, scopul principal al discuției de astăzi este acela de a ușura trecerea în mediul online, pentru antreprenorii care gestionează astfel de afaceri.
„Funnel-urile de vânzări nu pot exista dacă nu au în spate o psihologie care să le construiască într-un anumit fel„
Mirela Pascu
Mirela ne-a vorbit despre importanța existenței unei serii de întrebări care vizează psihologia în vânzări. Ca urmare, se prezintă două întrebări foarte importante, pe care fiecare om și le adresează în minte și de care antreprenorii trebuie să țină cont. Astfel, oamenii se întreabă din ce categorie fac parte și ce trebuie să facă de aici în colo. Pornind de la această idee, dacă ajutăm omul sa descopere ceva la el, reușim să ajungem mult mai repede la conversia dorită. În acest sens, ni se oferă ca exemplu crearea unui chestionar, destinat potențialului client, bazat pe descoperirea de sine , care îi arată acestuia în ce tip de categorie a antreprenoriatului se încadrează.
„Cea mai mare putere în viață, a omului, este puterea descoperirii de sine.”
Mirela Pascu
În continuare, aflăm 9 beneficii care conturează valoarea pe care o au aceste întrebări. Așadar, primim răspunsuri, ne conectăm cu oamenii într-un mod eficient, ni se deschid uși care altfel ar fi rămas închise, cultivăm modestia, direcționăm conversațiile spre ceea ce ne dorim noi, ne construim cele mai bune strategii de vânzări, provocăm mentalități pentru toată lumea și ne diferențiem de ceilalți.
Tot azi, aflăm că sistemul PIAST, este o abreviere, pe care Mirela a creat-o, astfel încât oamenii să rețină mai ușor sistemul. La baza acestuia, există o poveste, care ne este împărtășită de către invitata noastră și pe care vă invităm să o ascultați în cadrul episodului de astăzi. Dacă, totuși, v-am făcut curioși, sistemul este alcătuit din 5 pași ale căror inițiale se regăsesc în componența denumirii acestui sistem, anume problema, investigația, analiza, soluția și transferul.
Timeline episod:
Dacă vrei să te încarci de motivație și energie pozitivă, în acest minunat univers al antreprenoriatului, lasă-te inspirat de și mai multe episoade și emisiuni, care te vor surprinde mereu și te vor purta către calea succesului, accesând : https://www.mentorideromania.ro/ .
Abonează-te acum la canalul ’’Mentori de România’’, iar noi te vom surprinde mereu cu subiectele preferate de tine, amintindu-ți printr-o notificare să nu lași pe mâine ce poți face astăzi!