În cel de-al doilea episod al acestei serii, Mirela Pascu ne vorbește despre conceptul de mastermind și cât de importantă este înțelegerea acestuia cu adevărat. La final, vom cunoaște în întregime sensul termenului, ceilalți factori de legătură și modul în care toate aceste informații pot fi folosite în cadrul unei afaceri pentru ca aceasta să aibă succes.
Pentru început, este necesară o mică prezentare a imaginației, factor ce contribuie la o mai amplă înțelegere a conceptului de mastermind. Imaginația reprezintă una din cele șase facultăți de bază ale minții, facultăți cu ajutorul cărora omul funcționează și care îi sunt indispensabile pentru a trăi. Această facultate poate fi cultivată, dezvoltată și împărtășită, oferind omului oportunități uriașe de succes. Utilizarea imaginației oferă posibilitatea creșterii productivității omului, acesta devenind mai folositor și fiind capabil să descopere mai multe oportunități. Spre exemplu, existența obiectelor materiale ce ne înconjoară, precum mașinile, avioanele, telefonul,… chiar și internetul, se datorează inteligenței umane și modului corespunzător în care aceasta a fost utilizată.
În general, succesul este considerat drept un rezultat al eforturilor individuale. Însă ceea ce contează cu adevărat este ca tu să fii convins că ai putea avea parte de succes și fără a coopera cu alți oameni. Utilizarea imaginației intervine doar în individualitate. Mai departe, în procesul atingerii succesului, intervin și alte necesități precum aptitudinile, abilitățile și strategiile.
Despre conceptul de mastermind
Când vine vorba de Mastermind sau Master The Mind, este important să înțelegem ceea ce acesta transmite și să îl folosim cât mai des și inteligent posibil. Acest concept și-a format baza cu ajutorul unei legi, mai precis, legea chimiei minții. Aceasta poate fi explicată astfel: o minte se dezvoltă doar prin intermediul unei cooperări armonioase între două sau mai multe persoane care se aliază de unele singure, deci pe cont propriu, cu scopul obținerii unui rezultat sau îndeplinirii unei anumite sarcini comune.
“Această stare de mastermind se bazează foarte mult pe o lege a Universului, legea chimiei minții.”
Mirela Pascu
Mai departe, în termenii definiți de conceptul de mastermind, succesul reprezintă obținerea a ceea ce ți-ai dorit în mod specific, fără a încălca drepturile persoanelor din jur. Însă succesul extraordinar nu poate fi obținut fără câteva elemente puternic necesare: imaginația, puterea și Mastermind sau Master the Mind, și nici fără exercitarea unei doze mari de influență asupra altor persoane care să fie capabile să coopereze cu tine. Astfel, scopul acestui modul de leadership este de a te învăța cum să poți dezvolta o astfel de putere prin intermediul conceptului de mastermind. De asemenea, conceptul de mastermind are rolul de a organiza și dezvolta informații despre leadership, actuale și viitoare, ca mai târziu ele să fie transformate în putere. Cu ajutorul Master the Mind, procesul dobândirii succesului cu ajutorul informațiilor transformate în putere va fi realizat într-un mod inteligent.
Complexitatea termenului de astăzi este remarcabilă, întrucât sunt necesare un blocknotes și un instrument de scris. De ce? Pentru a putea observa și latura acelor idei spontane care, odată apărute în minte, pot ajuta la aplicarea legilor în folosul personal.
Nu în ultimul rând, este necesară aplicarea tuturor conceptelor învățate către cei dragi. Este deja cunoscut faptul că, cu cât predai mai mult un subiect altor persoane, cu atât mai mult vei înțelege despre el. Există două moduri principale de colectare a informațiilor: fie prin studierea, clasificarea și asimilarea faptelor deja organizate de alții, fie prin propriul proces de colectare, organizare și de clasificare, cunoscut drept “experiență proprie”.
Pe scurt, succesul face chemare la putere, iar puterea se obține în baza informațiilor inteligent organizate. Modului nostru de leadership, așa cum este conceput, face referire în proporție de 80% la cea dintâi metodă, lăsând doar 20% experimentării și trăirii organizate a informațiilor primite.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi informații din zona leadership-ului, urmărește în continuare episoadele emisiunii LeadersHub pe site-ul Mentori de România.