Nu poți să devii doctor peste noapte, oricât de mult ți-ai dori și indiferent de câte articole citești pe Facebook sau Wikipedia. Nu spun asta fiindcă nu cred în tine, ci pentru că orice profesie necesită un bagaj de cunoștințe care crește în timp și se perfecționează odată cu experiența acumulată în mod practic. Exact din acest motiv pot afirma că nimeni nu își poate pune eticheta de specialist in marketing fără a îndeplini niște criterii. Aceste cerințe sunt multe la număr și pot varia în funcție de domeniul în care cunoștințele dobândite vor fi aplicate, însă voi aminti acele 5 calități fără de care nu te poți considera om de marketing.
Care sunt superputerile unui expert in marketing?
- Gândirea analitică – Acest tip de gândire are la bază aspecte precum cercetarea îndeaproape a competiției, analiza lucrurilor care funcționează și care nu sau reacțiile consumatorilor la anumiți stimuli, cu scopul de a îmbunătăți modul în care se prezintă afacerea în sine. Așadar una dintre responsabilitățile principale ale unui specialist în marketing este de a oferi o imagine de ansamblu asupra scopurilor și obiectivelor generale ale companiei, astfel încât ulterior să poată proiecta campanii de marketing optime. Marketerii folosesc gândirea analitică pentru a înțelege comportamentul clienților și pentru a-i convinge să facă o achiziție. În acest fel, o campanie de succes va avea ca rezultat vânzări mai mari, ceea ce înseamnă că marketerul și-a folosit timpul, abilitățile și cunoștințele cu înțelepciune.
- Abilitatea de a fi persuasiv – Pe scurt, persuasiunea se traduce prin influențarea opiniei consumatorilor cu privire la un produs sau serviciu, cu scopul de a-i determina să facă o achiziție. Spre deosebire de manipulare, care automat transmite un sentiment negativ, acest fel de influențare nu induce în eroare prospecții, ci dimpotrivă: le expune toate aspectele ce țin de posibila achiziție. Măiestria oamenilor de marketing se poate observa atunci când consumatorul decide să facă achiziția chiar dacă i s-au prezentat și posibilele dezavantaje. Prin urmare, un expert in marketing trebuie să fie un magician al cuvintelor și master al puterii de convingere prin persuasiune, și nu manipulare.
- Capacitatea de a fi un bun orator – Nu este ușor să stârnești dorința sau nevoia de a face achiziții a unui consumator, dacă nu știi ce puncte sensibile să atingi. De aceea este important ca, pe lângă persuasiune, printre competențele unui marketer să se afle și oratoria. Deși internetul a schimbat puțin modul în care publicul consumă informația și astfel marketingul tradițional este mai rar întâlnit, un discurs atent gândit și corect țintit în continuare joacă un rol cheie pentru succesul unei afaceri.
- Adaptabilitatea la noile tendințe – A fi suficient de flexibil în gândire încât să poți pivota în cazul unei crize sau când ești pus în postura de a accepta noile tendințe în domeniu, este un atuu crucial dacă ești expert in marketing. Schimbările la nivelul unui business prezintă multe riscuri, pe care nu toți antreprenorii sunt dispuși să și le asume, fie datorită mentalității ancorate în trecut și adepte metodelor vechi de a face marketing, fie din motive care țin de mândria personală. Puterea de inovare și capacitatea de a vorbi pe limba clientului, care la rândul său urmează trendurile, este importantă pentru un marketer.
- Disponibilitatea de a ieși din zona de confort – Trăim în era vitezei, a evoluției constante și mai ales a tehnologizării accelerate. Regulile se pot schimba în orice moment, iar cei mai câștigați sunt aceia dispuși să își asume riscuri, să exploreze și să-și dorească să fie „primii care”. Auzim des expresia „your comfort zone will kill you” și chiar dacă nu este adevărată în sens literal, există o urmă de adevăr în aceste cuvinte. Disponibilitatea unui expert in marketing de a păși în afara acestui „comfort bubble” care-i limitează viziunea, este o calitate decisivă pentru angajatori.
Provocările la care este supus un om de marketing sunt dintre cele mai diverse, iar soluționarea sau depășirea acestor obstacole presupune o gamă extinsă de competențe și calități obligatorii. Nu spun că nu se poate și fără a te potrivi avatarului de candidat ideal, însă șansele de a-ți urî jobul din cauza necalificării tale scad considerabil în cazul în care corespunzi măcar câtorva criterii.
Spune-ne părerea ta: crezi că poți fii om de marketing fără a beneficia de pregătire în domeniu?