Ce obiective are politica de preț a unei firme?

politica de pret a unei firme si obiective comerciale

Ce impact are un preț stabilit corect asupra nivelului de profitabilitate al unei companii? Cum sistematizezi procesul de stabilire al acestuia și cât de eficiente sunt strategiile de preț? Dacă îți pui și tu astfel de întrebări, citește în continuare pentru a afla răspunsuri concrete și relevante.

Ce este politica de pret a unei firme?

Prin definiție, prețul este un instrument de realizare și maximizare a profitului pentru o companie. Așadar, politica de preț reprezintă o sistematizare a modului în care aceste venituri sunt dobândite, fiind construită totodată în concordanță cu celelalte 3 elemente componente ale mixului de marketing. Cu toate că prețul este un factor extrem de volatil, folosit cu înțelepciune și adaptat la tendințele pieței actuale, el produce efecte imediate.

„Prețurile mai mici nu sunt favoruri; sunt doar prețuri mai mici”, iar raportul calitate-preț ar trebui să fie prioritar reducerilor sau altor forme de atragere a clienților. Deși fiecare firmă are propriile scopuri de ansamblu care modelează și obiectivele politicii de preț, acestea au ca puncte comune precizia, mensurabilitatea și siguranța de a fi îndeplinite în viitor. Pe lângă faptul că prețul trebuie să acopere în întregime costurile de producție și să fie un obstacol pentru pătrunderea unor noi produse de același fel în piață, există și obiective mult mai complexe.

Care sunt obiectivele?

  • Obiective ce vizează profitul – Acestea se referă la obținerea rezultatelor sub formă de venituri financiare, maximizarea lor sau cel puțin dobândirea unor profituri satisfăcătoare. Creșterea prețului pentru un anumit produs cu scopul de a genera venituri mai ridicate decât cele inițiale poate aduce și pierderi în rândul numărului de clienți, însă aceasta este de fapt semnul tranziției către o piață superioară unde consumatorii sunt într-adevăr puțini, dar cu o putere mare de cumpărare. Pe de altă parte, dacă dorința de a fi sigur că în continuare există o stabilitate a încasărilor sau a profitabilității, este recomandabilă o analiză mai amănunțită a riscurilor și a recompensei ulterioare.
  • Obiective comerciale – Ele presupun menținerea relațiilor cu anumiți intermediari sau comercianți care să ducă produsul mai departe. Totodată, producătorul are cea mai mare influență asupra prețului final pe care detailistul îl pretinde, de aceea este important ca legăturile dintre cele două părți să fie unul dintre obiective în politica de pret a unei firme.
  • Obiective ce implică consumatorii – Acestea implică mai ales sensibilitatea clienților la fluctuațiile de preț. Unii vor alege să rămână loiali brandului datorită calității și beneficiilor pe care produsul îl oferă, în timp ce alții vor migra către un alt brand ce oferă comodități similare, dar la un preț mai redus. Când o firmă stabilește prețul, trebuie să aibă în vedere și modul în care va reacționa avatarul lor de client.
obiective comerciale si politica de pret a unei firme
  • Obiective cu privire la vânzări – Volumul și valoarea vânzărilor sunt determinate în principal de capacitatea de producție. În cazul în care costurile de fabricare pot fi reduse și producția intensificată, chiar dacă profiturile unitare sunt mici, cele totale vor fi ridicate.
  • Obiective legate de statu-quo și concurență – Politica de pret a unei firme presupune cercetarea competiției înainte de a stabili un preț final. În același timp, alinierea la concurență este un factor ce trebuie luat în considerare din dorința de a păstra o stabilitate a business-ului, dar și fiindcă nu necesită costuri prea mari de implementare.
  • Obiective de supraviețuire – Acestea se traduc prin simpla reducere a costurilor astfel încât afacerea, din cauza incapacității de a se adapta tendințelor și a face față competitorilor, să subziste.

Politica de prețuri este acel ghid care ajută compania să mențină o consecvență în stabilirea prețurilor. Bineînțeles că obiectivele acesteia pot fi atinse numai cu ajutorul unui sistem bine definit și actualizat atunci când piața o cere.

Despre cum se contruiește politica de pret a unei firme, dar și ce sunt strategiile de preț vom discuta în următorul articol dedicat acestui subiect.