„It’s not over ‘til it’s over” spuneau membrii trupei Starship în 1987. Cu alte cuvinte, nu e bine să sărbătorim prea devreme, căci viața ne poate surprinde.
În acest episod, discutăm alături de Ruxandra Pietreanu despre finalizarea unei tranzacții de M&A. După încheierea due diligence-ului, investitorul transmite vânzătorului o ofertă angajantă, document ce conține o varietate de elemente pe care le vom analiza astăzi. De asemenea, aflăm ce responsabilități presupune acceptarea ofertei și când putem considera că tranzacția este într-adevăr finalizată.
„Cu cât oferta este mai complexă și mai detaliată, cu atât ar trebui să fie mai simplă negocierea ulterioară a documentelor finale.”
Ruxandra Pietreanu
Tot astăzi aflăm ce sunt componentele de tip cash-in și cash-out specifice acestor tranzacții de M&A și discutăm despre documentele aferente: investment agreement, sales and purchase agreement și shareholders agreement. Fiindcă redactarea lor se face în funcție de specificul business-ului și de tipul tranzacției, este recomandat ca antreprenorii să nu se implice în aceste proceduri neasistați, fiindcă riscă să creeze probleme cu consecințe serioase. De aceea Ruxandra recomandă colaborarea cu avocați și consultanți specializați.
„De multe ori achiziția unei afaceri, la fel ca și căsătoria, creează surprize după ce spunem Da”, afirma investitorul Warren Buffett în 2017. În ton cu această declarație, insistăm asupra necesității de a fi temeinici în toate etapele procesului de încheiere a unei tranzacții de M&A, cu atât mai mult cu cât totul durează luni de zile.
„Nu este gata tranzacția până când nu vedem banii în cont. Abia atunci putem deschide șampania.”
Ruxandra Pietreanu
Fiind un proces îndelungat, deciziile trebuie să fie luate în cunoștință de cauză și în mod asumat. Numai analizând atent toate fațetele afacerii noastre și cunoscându-i adevărata valoare, putem inspira investitorului încrederea necesară semnării unei tranzacții de M&A. Iar abia atunci când toate documentele sunt semnate și vedem banii în cont, putem considera că am realizat o tranzacție reușită.
Timeline Episod
Pentru a fi la curent cu informații specializate din sfera investițiilor, vă invităm să urmăriți în continuare episoadele emisiunii The Money Game.

